Dumnezeu e steagul meu!

                                           Psalmul 20:1-5

          „Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel Sfânt, și să te sprijinească din Sion!

            Să-Și aducă aminte de toate darurile tale de mâncare, și să primească arderile tale de tot! (Oprire)

            Să-ți dea ce-ți dorește inima, și să-ți împlinească toate planurile tale!

         Atunci noi ne vom bucura de biruința ta, și vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ți asculte toate dorințele tale!”

            Trăim într-o lume agitată, frământată la toate nivelurile, și plină de griji. Viețuim într-o lume care nu-și mai găsește echilibrul moral, spiritual și este atât de ușor să lăsăm descurajarea să ne copleșească. Privim adesea spre provocările vieții și uităm că avem un Dumnezeu a cărui dragoste n-a ajuns la capăt și nu se termină niciodată.

            În Cartea Plângerilor lui Ieremia 3:22-23 Domnul Dumnezeu ne asigură de purtarea Lui de grijă în fiecare zi. „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!”

          Cuvântul acesta ne asigură de faptul că indiferent cât de greu ni se pare, cât de obosiți ne simțim sau cât de mari sunt descurajările, trebuie să știm că bunătățile și îndurările Domnului ne sunt oferite, reînnoite, în fiecare zi.

            Dumnezeu ridică „steagul” biruinței dăruindu-ne împreună cu harul înnoit zi de zi putere, înviorare și mângâiere pentru suflete.

            Când Îl pui pe Dumnezeu pe primul loc în viața ta, nu mai trebuie să porți singur grija zilei de mâine, pentru că El Însuși Se va îngriji de fiecare nevoie a noastră. 1 Petru 5:7 „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.”

            Ne facem planuri, avem dorințe și visuri; ne gândim la ziua de mâine și la viitor, muncim pentru ceea ce ne dorim și uneori ne îngrijorăm atunci când lucrurile nu merg așa cum am sperat.

            Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne amintește că noi nu suntem lăsați să ne construim viitorul și nici să luptăm pe frontul vieții de credință fără El. Noi suntem dependenți de Dumnezeu, de aceea trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne ajute și să ne călăuzească totdeauna în voia Sa.

            Când ești credincios, mântuit prin jertfa Domnului Isus, nu trebuie să cunoști fiecare obstacol care îți stă în cale. Este suficient să te încrezi în Cel care îți cunoaște întreaga călătorie, pentru că El te ajută să le depășești pe toate și să ajungi cu bine la final.

            În Psalmul 20 ne regăsim cei mai mulți dintre noi, pentru că aici este oglindirea vieții noastre personale cu luptele, frământările, dorințele, căderile și chiar cu ridicările pe care le experimentăm.

            Domnul Dumnezeu trimite ajutor din Locașul Lui cel sfânt celui ce s-a „înrolat” în armata Sa, primindu-L ca Mântuitor pe Fiul, și luptă sub steagul pe care este scris Numele Domnului Isus Cristos.

            Expresia: „Dumnezeu e steagul meu”, își are originea în Vechiul Testament, în cartea Exodului 17:15, unde Moise, după înfrângerea amaleciților, a construit un altar și l-a numit Iehova-Nissi, „Domnul este steagul meu”.

           În antichitate, steagul era un punct de reper care aduna oștirea pe câmpul de bătălie, și câtă vreme era ridicat, le dădea curaj luptătorilor, dovedea prezența comandantului și vestea biruința. Însă mesajul central al psalmului subliniază că identitatea, ocrotirea și biruința credinciosului nu vin din puterile proprii (omul fiind descris simbolic în Scriptură ca fiind „lut”, țărână), ci vin din intervenția și ocrotirea lui Dumnezeu.

            Până în zilele noastre, când două armate pornesc războiul și se luptă una împotriva celeilalte, fiecare ridică drapelul în culorile ei, iar biruința o câștigă cu armele de foc. În contrast cu aceste războaie, în care biruința vine prin puterea militară, credinciosul care luptă prin ridicarea steagului sfânt, câștigă bătăliile prin intervenția divină.

           Versetul 5: „Atunci noi ne vom bucura de biruința ta, și vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru.”

            Steagul pe care noi, credincioșii, îl ridicăm în luptele pe care le purtăm cu puterile întunericului, nu reprezintă o bucată de pânză și nu este doar un simplu simbol, ci steagul nostru este Însuși Dumnezeul cel viu și adevărat. Când ridici acest steag înseamnă să recunoști faptul că biruința ta nu vine prin abilitățile pe care le ai, nici prin puterea fizică sau capacități intelectuale, ci prin intervenția divină.

           Este știut faptul că existența pământească este presărată cu ispite, încercări, suferințe dar, ridicând steagul în Numele Domnului Isus, declarăm că nu ne lăsăm învinși de frică și deznădejde, arătându-ne în felul acesta curajul și îndrăzneala de a merge mai departe prin credință. „…noi ne ridicăm și rămânem în picioare.”

            De fapt nu noi purtăm steagul biruinței, ci El Însuși (Dumnezeu) ne poartă pe noi din biruință în biruință.

            Cei din lume „se încred în carele şi în caii lor”, după cum spune psalmistul, de aceea atunci când cad, nu se mai ridică deoarece tot ce este în lume se clatină, este instabil și se nimicește mai devreme sau mai târziu. „Dar noi ne încredem în Numele Domnului Dumnezeului nostru“ Cel veșnic. De aceea când cădem nu rămânem la pământ, ci ne ridicăm cu mai multă îndrăzneală în Numele Lui. Versetul 7: „Unii se bizuiesc pe carele lor, alții, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie și cad, dar noi ne ridicăm și rămânem în picioare.”

            Lumea se mândreşte mai mult ca oricând cu mijloacele sale de transport puternice şi rapide, cu averile, cu statutul social şi cu multe alte lucruri pe care le deține. Dar credinciosul se laudă cu Domnul Isus Cristos, căruia îi aparține și în Numele căruia ridică steag de biruință; de aceea trece prin momentele de tristețe, batjocură sau slăbiciune cu „strigăte de biruință”.